Alarmă de erotism! Doi îndrăgostiți și-au făcut de cap în parcarea de la Guava. Paparazzii CANCAN.RO au surprins, din nou, scene fierbinți petrecute după o petrecere îmbibată în alcool. Amețiți au ieșit ambii din incinta restaurantului, iar înainte de a ajunge, cel mai probabil, acasă, au pus-o de un preludiu „prematur” fără să țină cont de cei din jur. Avem imaginile exclusive!
Dragostea a plutit în aer pentru un el și o ea serile trecute, iar acțiunea a fost surprinsă, ca de obicei, de paparazzii CANCAN.RO. Îndrăgostiții s-au erotizat complet!
Părtași ai unei petreceri în incinta restaurantului Guava, la finalul ei, încinși bine, au dat frâu liber hormonilor. În parcare. N-a mai contat nimic! Nici mașinile care treceau una după alta, nici pietonii. Doar excitația și plăcerea!
S-a lăsat cu sărutări și atingeri incitante. Dar ce scene… El, dornic de senzații tari și cu puțin mai mult alcool la bord, căci era vizibil amețit la ieșirea din restaurant, a luat-o efectiv pe sus pe fată. A luat-o în brațe și a sărutat-o încontinuu. Ea, „atinsă” în aceeași măsură de alcool (și de partener), zâmbea și părea că-i place maxim ce se întâmpla acolo.
Imaginile din galeria FOTO, dar mai ales VIDEO, stau drept mărturie și le puteți vizualiza în toată splendoarea lor.
S-au sărutat de parcă voiau să se mănânce unul pe altul. La propriu. El o mai lua și de păr, din când în când. 50 shades vezi Doamne:)). Iar mai mult decât atât, până la urmă, bărbatul a trecut la pasul următor. I-a băgat mâna în pantaloni fetei. Ce rost ar mai fi avut să aștepte până acasă?! Sau poate s-a grăbit, căci știa că e posibil să nu aibă amândoi aceeași destinație la plecarea de la Guava.
Și-a luat mâinile și i-a mângâiat blondei fesele. Probabil le avea reci și le voia încălzite. Doar afară deja nu mai e timpul atât de prietenos. Și e destul de frig. În fine…
Ea, în timp ce fundul îi era atins prin pantaloni, își vedea de treabă. Îl săruta de mama focului pe partenerul său de preludiu în timp ce l-a înconjurat, practic, cu mâinile. Îl ținea de cap. Să nu fugă.
Scenele erotice s-au derulat în jurul a 10 minute. Într-un final, cei doi au pus „stop” preludiului și au plecat. Dar separat. Nu se știe dacă au plecat în același loc, chiar dacă au plecat cu mașini diferite, dar cert e că ceea ce a fost început, trebuie să fie și încheiat. Ca la carte.
(VEZI ȘI: N-AU MAI REZISTAT ȘI S-AU ”IUBIT” ÎN PUBLIC FĂRĂ NICIO PERDEA! FILMĂRI REALIZATE ÎN MIEZUL ZILEI)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.